Am fost prezenți la Congresul Național de Oncologie, organizat de SNOMR la Poiana Brașov, unde Prof. Dr. Adrian Trifa a vorbit despre noutățile din genetică și oncologia de precizie.
Între 8 și 10 octombrie, Poiana Brașov a găzduit Congresul Național de Oncologie, organizat de Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR). Am fost prezenți alături de medici oncologi, radioterapeuți, chirurgi, anatomo-patologi, imagiști și cercetători.
Timp de trei zile, specialiștii au făcut schimb de experiență și au pus în comun cele mai noi date din domeniu.
Vineri, Prof. Dr. Adrian Trifa a susținut prezentarea „Updates in Genetics and Precision Oncology”, în cadrul sesiunii dedicate cancerului de sân.
Oncologia de precizie pornește de la ideea că fiecare tumoră are un profil genetic propriu. Testarea genetică ajută la evaluarea riscului ereditar și la alegerea tratamentului potrivit fiecărui pacient. Pentru pacient, asta înseamnă decizii mai bine fundamentate, adaptate situației lui.
Medicina bună înseamnă specialiști care colaborează, învață continuu și decid împreună, spre binele pacientului. La Longevity Clinic, asta ne ghidează în fiecare zi.
Mulțumim organizatorilor pentru o ediție valoroasă!